Ganduri printre randuri

zile nebune, planuri incepute si ramase neterminate, vesnica scuza  “acum e tarziu, lasa dupa sarbatori”, rasfoitul cu lehamite al agendei – iar va incepe turnirul telefoanelor din decembrie cu intalnirea obligatorie pentru care am inceput deja sa ma pregatesc io cu mine,  cutia postala plina de reclame sclipicoase si oferte de nerefuzat,  scrisorile care ma anunta sa mi s-a marit pretul la asigurari si nesimtirea cu care profita toti sa mai adauge cativa euro pe langa cei 3% datorati cresterii TVA-ului lor (desi am urmarit dezbaterile – nici acu nu am inteles de ce il maresc, ce vor sa faca cu banii astia).

Ajuns din greseala mai mult in Weihnachtsmarkt si parut rau – asa ca oprit in prima kneipe pentru un vin fiert. Savurat cu placere tigarea – nu se stie daca de la anul o sa mai am voie in localul ala dragut sa fumez.

Ca sa duc masochismu´pana la capat dau click pe metropotam si verific – la ce concerte as fi putut merge, ce piesa de teatru as fi ales in seara asta, dar daca era sa fie film – care ar fi fost. Ma gandesc sa verific programul cinematecii – dar ar fi prea mult totusi.

Citesc bloguri scrise de oameni din tara si mi se pare ca sunt subiectul unui experiment. Un fel de Truman Show al meu. Numai ca in cazul meu au fost mai subtili – m-au lasat sa cresc, sa ma fac mare si pe urma m-au mutat sub cupola.

Sunt oameni pe care emigrarea ii face sa se simta vii si sunt si tristi ca mine pentru care asta inseamna a muri un pic. La fel – poate am nimerit in tara gresita – dar nici nu ma gandesc sa mai incerc alta. In schimb – pentru prima data in viata mea urasc. Profund, visceral! Urasc toti ziaristii si stiristele si reporterii si toata tagma lor pentru ca mi-i baga in casa si pe gat si ajung sa ii creeze (da, ei ii creaza – ei le fac ratingul si cota si marja si ma-sa si ta-su) lu´ de-alde jiji si oana si romanita si ex-prigoana si restul gastii. Si ii urasc pentru ca desi sunt oameni destepti printre ei nu sunt in stare sa ajunga sa vorbeasca despre toate personajele astea cu umor si fara sa ii ia in serios – sa ii faca de ras si sa le bata obrazul si sa le aduca aminte de bunul simt si de simtul ridicolului – si sa aiba in prime time personalitati. Revista presei de azi m-a inversunat! Si cred ca asa voi ramane toata luna asta  pentru ca va urma – inevitabil – sa isi aduca aminte vipele si vipurile de copiii orfani si batranii de prin azile si iar o sa fac cu nervii (ca si cand si copiii si batranii ar trebui sa traiasca numai de Craciun si de Paste).