Incet – incet

incep sa ma lamuresc. Si sa ma hotarasc . Vreau acasa si in mai imi fac bagajele.  Nu subestimez puterea obisnuintei si imi e frica cumva – desi stiu ca vreau sa ma intorc si stiu si de ce - nu pot sa imi dau seama ce imi va lipsi de aici si cu ce imi va fi mai greu sa ma obisnuiesc o data ajunsa iar in Bucurestiul atat de amestecat, dar de care imi e dor ca de un prieten.

Dar acum – ca am un termen si cred ca am si un plan – ma simt mai bine. Sper ca lucururile bune pe care mi le-a adus emigrarea sa ramana valabile si acasa (si sa nu mai ajung sa imi uit de mine si ale mele cu lunile) iar alea rele – care m-au secat la suflet – sa ajunga amintire.

Bucuresti – here I come! )

Cum au invins bilili

Simplu – prin majoritate.

Da nu poate fi Da, Nu sigur nu e Nu, iar Nu stiu e de-a dreptul slabiciune de caracter. Atatea filme, carti, experiente proprii sau ale altora si-au pus amprenta. Jocurile paguboase si de pustani (de ce nu m-ai sunat, suna-ma, nu ma suna, la ce te gandesti, cum arat (agghh), cine crezi ca sunt eu (asta e preferata mea!), nu ma intelegi etc.etc.etc.) au devenit obligatorii. Nu le ai – ceva nu e in regula deci vor fi gasite si unde nu sunt.

Si uite asa afli lucruri noi despre tine – habar nu aveai ce te mana in viata, care iti sunt motivatiile, de fapt nu prea stiai bine nici de ce te ridici dimineata din pat, ce sa mai vorbim!

Asta e – nici misoginii nu mai sunt ce erau o data!

La zi

vazut in sfarsit Match Point – mi-a placut normal mai mult Scoop, pentru ca ala m-a facut sa rad, pe cand la as´lalt m-am enervat: atata determinare si hotarare ar fi putut fi folosite mai destept, caci – nu-i asa – avem doar o viata si banii se fac dar oamenii nu ii poti inlocui. Insa na – it´s just life si pana la urma fiecare trebuie sa isi traiasca alegerile. Iar la faza asta Woody m-a razbunat (stiu io de ce il úbesc ).
La fel – acum am apucat sa vad si The Human Stain. Nu auzisem de el (shy), l-am inchiriat din motive de Sir Anthony si mi-a placut. E fain, e tonic cumva in ciuda finalului si mi-a ramas si un citat memorabil agatat in sinapse “She´s not my first love, she´s not my great love but for sure she´s my last love”
Iar aseara a fost Das leben der Anderen – un film excelent, genul pe care nu il poti povesti, dar il recomanzi insistent.
Mai am in asteptare cateva filme (unele mai vechi, nevazute la vremea lor) insa zilele astea am stat cu sufletul la gura sa termin Lunar Park – si desi incepe promitator cartea, se termina aiurea (mai ca imi vine sa spun ca a scris ultimele capitole pe genunchi, cu data-limita a editurii deaspura capului). Ata ete – cu alta “capodopera” nu ma mai pacaleste Mr. Bret Easton Ellis (citisem mai intai American Psycho, of corz ).

Si ca niciodata am o carte pe care nu o devor – Portretul lui M, scrisa de Mihai Calinescu. Stiu ca omul asta a scris cartea in 40 de zile dupa moartea fiului sau autist, M – si simbolistica acestor 40 de zile la ortodocsi si modul cum e scrisa cartea si un fel de nu´s ce ma opresc sa o termin intr-o noapte cum s-ar intampla altfel. Ma opresc din citit si la mijlocul randului, sa ma gandesc la M, la parintii lui si la altele – multe si amestecate – care initial par sa nu aiba legatura cu cartea, dar au – pentru ca e viata!

Iarna mohorata – deci voi recupera sigur si la filme si la lecturi. A, da – si mai am o bijuterie cu care sa ma laud azi – am gasit in sfarsit pe o compilatie careia au ales sa ii spuna Berühmte Orchesterwerke - Rapsodia Romana a lui Enescu. Am I lucky or what?