Incet – incet

incep sa ma lamuresc. Si sa ma hotarasc . Vreau acasa si in mai imi fac bagajele.  Nu subestimez puterea obisnuintei si imi e frica cumva – desi stiu ca vreau sa ma intorc si stiu si de ce - nu pot sa imi dau seama ce imi va lipsi de aici si cu ce imi va fi mai greu sa ma obisnuiesc o data ajunsa iar in Bucurestiul atat de amestecat, dar de care imi e dor ca de un prieten.

Dar acum – ca am un termen si cred ca am si un plan – ma simt mai bine. Sper ca lucururile bune pe care mi le-a adus emigrarea sa ramana valabile si acasa (si sa nu mai ajung sa imi uit de mine si ale mele cu lunile) iar alea rele – care m-au secat la suflet – sa ajunga amintire.

Bucuresti – here I come! )