incep sa ma lamuresc. Si sa ma hotarasc . Vreau acasa si in mai imi fac bagajele. Nu subestimez puterea obisnuintei si imi e frica cumva – desi stiu ca vreau sa ma intorc si stiu si de ce - nu pot sa imi dau seama ce imi va lipsi de aici si cu ce imi va fi mai greu sa ma obisnuiesc o data ajunsa iar in Bucurestiul atat de amestecat, dar de care imi e dor ca de un prieten.
Dar acum – ca am un termen si cred ca am si un plan – ma simt mai bine. Sper ca lucururile bune pe care mi le-a adus emigrarea sa ramana valabile si acasa (si sa nu mai ajung sa imi uit de mine si ale mele cu lunile) iar alea rele – care m-au secat la suflet – sa ajunga amintire.
mi-a scris cineva ca sunt “o altruista care nu si-a invatat lectia”. Nu bre, sunt doar fraera! Dragut ca ai impachetat asa frumos si ai pus si fundita – insa nu e cazu´, mersi oricum.
Ata ete! Cateodata mai bine picam de fraieri decat sa lasam lucrurile intr-o mare coada de peste si cand ar fi moment mai bun sa stam o tura de fraieri decat atunci cand e vorba de oameni? Parerea mea, of corz!
Iar la copiii astia chiar le sunt datoare: -daca si dupa ce i-am cunoscut, mirat si minunat si m-am ars cu ei – io voi porni tot de la 100% fata de altii – atunci va insemna ca imi merit toate suturile posibile, ca deja voi fi fiind deja o fraiera de cariera, cu vocatie adicatelea. Inascuta, cu fraierismu´in sange, born to be…, s.c.l..
Insa – cum spuneam – trebuie de data asta caci minunatii si contradictorii mei prieteni nu stiu, pana la varsta asta, ceva esential (tot parerea mea ) si anume ca in viata trebuie sa mai lasi de la tine fata de oamenii care conteaza, care sunt importanti, care ti-au fost alaturi, la care le-ai fost alaturi si cateodata si fata de oameni asaaaa, in general. Pana la urma oamenii aia sunt importanti, pen´ca – nu-i asa? – iti sunt martori in ale zilelor si oamenilor si te ajuta sa iti traiesti viata.
Grija mea nu e ca pic de fraera insa – ci ca orgoliul lor va fi si mai gadilat de incercarea mea si ma vor lasa sa ii astept degeaba. Am si un plan B – normal, dar sper sa nu fie cazu´.
pentru ca ma simt obosita pana in maduva oaselor, ca la capat de drum, ca la capat de vis si pentru ca in acelasi timp nu am stare – azi am facut curat. Obsesiv am frecat toate colturile din casa si m-am oprit la timp sa nu ajung sa calc prosoapele. Imi aduc acum aminte ca Agatha Christie cica ar fi spus ca ii veneau idei pentru noi romane in timp de spala vasele.
Ei – mie imi vin idei de scenarii in timp ce fac curat. E drept – mai intai trebuie sa potrivesc convenabil scenariul in care joc in momentul respectiv. Azi am fost foarte curajoasa si m-am riscat sa par ridicola ca sa raman io cu mine. Ce inseamna asta? Ca p-asta – scenariu care m-a costat toate unghiile azi in operatiunea “imbinat utilu´cu placutu´” versiune proprie- am de gand sa il pun in practica.
Inseamna ca nu o sa fiu iar fraera si chiar ma apuc de scoala de soferi. Daca nu era iarna sa tremur prin statii dupa ce m-am uitat lung la masina din parcare – sigur nu as fi fost asa hotarata. Mai inseamna ca ma risc si incerc marea cu degetul – poate “reconversia profesionala” cum zise zizik azi – pe care o vanez si visez imi va iesi totusi. Promit ca daca ajung la interviu – sa imi pledez cauza cu cata convingere sunt in stare sa redau in germana mea patetica (da, normal, gandesc inca in romaneste – Doamne ajuta!).
Asaaa – si acum vine partea cea mai grea. Mai inseamnaaa ca – si aici imi uit de mine si de ridicol – deci ca voi fi in stare sa trec peste toanele noilor mei prieteni din vara asta si ma voi risca sa ii rog si sa merg pana la santaj sentimental (cauza merita!) numai ca sa reusesc sa ii mai adun o data si poate sa ii si impac intre ei si sa ma impac asa si eu cu mine. Le sunt datoare – la cate lectii despre viata si despre oameni am primit eu de la ei vara asta (de ma faceau sa ma simt abia plecata de la mama de acasa, desi eu sunt un an mai batrana ca ei) – asaaa, sa revin – le sunt datoare o lectie despre prietenie. Atat de mult ma seaca la suflet superficialitatea lor de uite ca mi-a luat mai bine de o saptamana sa realizez ca ei chiar sunt seriosi in imbufnarile lor incrucisate. Io sunt clar in rol episodic in piesa – insa ei au impartit multe si uite ca totusi se poarta acum ca si cand la fiecare colt de viata i-ar mai astepta asa prieten/a! Bineinteles – ma risc sa nu imi iasa nimic, dar cum am spus ma seaca! Si uite ca cu toate cate m-au invata ei vara asta - general valabilul “Ia mai dai in p**a mea pe toti” al lor nu s-a prins de mine.
Asa ca imi tin pumnii sa imi iasa schema – sa ii mai adun o data si abia atunci o sa pot trage si eu cortina.
prietenul meu cel mai bun – formerly known as my husband, m-a intrebat in seara asta cum ar arata barbatul ideal pentru mine. pai cam asa:
portret robot a lu barbatu viselor lu mine
deci – va fi clar matur si va fi un barbat adevarat, adica va avea in afara de p**a si c***e. Astea sunt absolut necesare ca sa isi dea seama ce femeie fascinanta sunt io, normal! - crescuta dupa moda veche, adecatelea doamna in societate, gospodina in bucatarie si curva in pat! Rolurile nu se schimba intre ele decat ocazional si numai cu scopul clar de a ….alunga monotonia , of corz.
va sti sa ma faca sa rad, ma va uimi mereu prin stralucirea si ascutimea mintii lui, va avea orgoliu dar va fi si onest, va sti sa ma ocroteasca si sa ma provoace in acelasi timp. va fi un om profund care stie sa dea deoparte ambalajul si sa vada esenta si in ale vietii si in ale oamenilor. Ma va domina cu experienta lui – dar imi va lasa si mie placerea micilor mele descoperiri (oricum, el ma va sustine si indruma – discret, pentru ca stie ca am si eu orgoliul meu si lui ii place pana si asta la mine).
Va stii sa imi faca declaratii – si cu vorba si cu fapta. Va sti sa se bucure de declaratiile mele. Va fi omul cu care cand ni se vor intalni privirile din 2 colturi diferite intr-o adunare ne vom spune asa, in fractiunea aia de secunda, o mie de cuvinte! Va sti sa imi faca surprize si complimente si va sti sa le primeasca de la mine. Va sti cand sa ma fereasca de dezamagiri si cand ma va lasa sa le traiesc pana la capat – pentru ca numai asa imi voi invata lectia.
Va sti sa ma iubeasca in toate ale mele – de la ciufulita de dimineata, la spilcuita de seara. Ma va redescoperi si se va lasa redescoperit de mii de ori – cu aceeasi surpriza si batere de inima ca la inceput.
va sti cand vreau sa vorbesc cu el si cand vreau sa tac cu el.
ce mai – va fi “atat” de perfect incat cercetatorii de la toate universitatile americane inca lucreaza sa il inventeze!
Eu o sa il astept insa! ) Si nu astept singura – am informatii clare ca suntem un grup numeros! Deci – la treaba tovarasi!
hheheheeee – de mult nu am mai ras asa! Ái ca am rezolvat-o si p-asta!
deci ce ziceam?! A, da, ma despart dupa 10 ani oficiali in cadru insitutiei, n-am job si nici perspectivele nu sunt prea roze si – cel mai grav cred – m-am cam idiotizat in sanatoriu asta vestic.
Dar, io daca nu sunt optimista, nu exist, deci:
- foarte bine ca ne despartim. Da – mi se spune ca sunt o femeie fascinanta (si sunt, normal!) – si si dragul meu e un om tare bun – dar nu e suficient! Si mai bine asa decat sa ajungem sa ne (mai) tina adunati ratele, copilul, obisnuinta, frica si restu´rahaturilor care stau la baza unor “casnicii fericite” care uite cum ajung – nu-í asa – la nunta de argint (asta e la 25 de ani, nu?). Multumim, pe noi nu contati!
- si ce daca nu am job? o sa am si de-asta! o data! si poate o sa imi vad visul cu ochii si o sa fiu o vreme chelnerita. De fapt barmanita as vrea sa fiu – mi se pare mai uman si mai sensibil decat psihoterapeut. Si si asa vreau io sa imi deschid un bar – ar fi bine sa invat business-ul from inside cum se zice, nu?
- si cu banii nu e cazu´sa ma vaiet – deloc chiar. Doar stiu atata lume care o duce mai rau ca mine si nu au murit. A – nu o sa mai am la fel de multi bani. Asa si? Si cand ii aveam ce am facut asa spectaculos cu ei? Aaa – da – o sa ajung sa ii numar – foarte bine, ar fi fost momentul sa invat si asta o data si o data! Mai trist e ca voi ajunge sa imi numar si tigarile – asta doare mai rau! Dar nici din asta nu e cazu´sa ma vaiet prea tare – daca nu pot (inca, sper!) sa ma las de tot, macar sa le mai raresc.
Si acu ajungem la ce e cu adevarat important si grav – ca mi-am uitat de mine. De asta tre´sa ma plang si in directia asta tre´sa imi dau suturi. Ce e cu melodrama asta si unde naiba imi erau creierii cand ascultam ore in sir discutii despre front mat sau lucios la bucatariile ce stateau sa fie comandate sau focus vs. astra sau spania vs. grecia sau sau dar niciodata despre o carte sau un film sau un “mergeam azi pe strada si am auzit, vazut …”! Ha? Aaaa – socializam! Ei – sa imi fie de cap acum!
Hai ca am treaba! Pana la urma se pare ca o sa mai ajung la un interviu si am de citit la greu in germana, plus ca trebuie sa ma joc putin si in power point (pana si asta am uitat!). Desi – la cum sunau aia – cred ca ar fi mai cinstit sa ma duc chelnerita undeva! Mai vad io!
care nu sunt de fapt deloc mici inca, insa eu asa le simt. E liniste si ascult debutul lui cipdcip pe renegaderadio.
Am sapat netul pana acum dupa informatii despre un loc de voluntariat unde sa imi exersez germana mea dovedita prea scolareasca la interviuri si deja am in fata o lista multumitoare de locuri unde sa sun. Maine – desi vineri – o sa imi incerc norocul si oi vedea ce o sa iasa. Ma pregatesc ca o furnicuta sa trec la munca migaloasa, cu bataie lunga, nu imi dau termene – o sa stiu/simt cand va fi venit momentul de mers mai departe. Acum e vremea pictatului la boaba de orez.
Mai imi arunc o data ochii peste lista din fata mea – nu m-am obisnuit nici pana acum sa nu imi iau notite scrise de mana, mi se pare ca ma ajuta mai mult decat copy/paste-ul intr-un notepad. Si nu stiu cum si de ce – pentru prima data dupa foarte multi ani – scrisul meu e nu doar citet, dar si ingrijit, elegant chiar as spune. Asa mi-ar placea acum sa am pe cineva caruia sa ii scriu o scrisoare ca pe vremea bunicii – pe hartie si cu stiloul – si adrisantu´sa nu se mire, sa nu ridice din umeri (ui´si la asta!) – doar sa se bucure! Ca sa nu spun ce ar insemna ca macar o data pe luna sa iau de la posta nu doar facturile si ofertele – ci si un plic ne-standard in care sa stea cateva randuri pe care cineva s-a oprit sa le scrie doar pentru mine.
Saptamana asta am reusit sa ajung la 2 interviuri. Am reusit si sa plec intreaga de acolo – desi la primul am zis ca imi uit de mine si ii zic ceva lu´nenea ala ajuns prea repede, prea sus – si care in loc sa isi faca meseria si sa imi ofere consultanta ma-sii (pana la urma dupa de-astia ca mine isi ia comisionul) – deci in loc sa ramana cat mai profesional, el face glume de autobaza si spune ca am “ein nettes gesicht”! Sa mori tu?!
Noroc ca am apucat sa ma vaiet la zizik – colega mea de suferinta cu care rezonez in toate ale zilelor si oamenilor de cativa ani deja. Si ea trece prin aceeasi telenovela – dar in Belgia! Si a spus cu naduf “cred ca voi sfarsi comitind o crima la agentiile astea de recrutare”! Ei – io mai am pana acolo!
A doua zi a fost mai bine – dar tot cu virgula a dat in final. Asa ca – din CV in CV pana la victoria finala e cuvantul de ordine.
Am fost dupa al doilea interviu sa imi trag sufletul si sa imi adun mintile la o cafea. Bad decision! Desi eram imbracata ca floarea din gradina (na, fusesem la interviu doar) si din punctul asta de vedere nu faceam nota discordanta cu tovarasii de stabiliment – nu o sa ajung niciodata sa am nici a 10-a parte din sictirul lor. In jurul meu se comenta critic, obligatoriu: frappe-ul nu era destul de frappe, espresso era cam lung, si ce lingurite sunt astea? Huh? Bineinteles – nici presa citita (sau sa spun rasfoita cu lehamite) nu ii ajuta. Cine e bre astiaP Pe ce se bazeaza? Ha?
Si pe urma ma intorc la mine – ca nu duc io grija lor – si ma intreb de fapt ce vreau si cui sa demonstrez? De ce mai stau agatata pe aici? A, da – mi-am dat un termen si intr-un an va fi ori ori. Asa si? Ce astept de la anul asta?
mda! pana una alta va trebui sa ma obisnuiesc singura cu mostenitoarea in cuibusorul nostru de nebunii. Ceea ce putea fi controlat din ecuatie va fi rezolvat curand. Normal ca imi e frica – dar in acelasi timp am asa un sentiment de eliberare cum de mult nu am mai avut. Una din contradictiile mele cu mine va lua sfarsit si un rol in care nu mai incapeam demult confortabil va intra la index. Definitiv!
e atat de ciudat! M-am ascuns atata vreme dupa planuri in diverse faze, dupa intalniri paguboase cu oameni care ma lasau doar cu dureri de cap si o uimire totala, dupa atatea ambalaje si fundite si aparente si ma-sa si ta-su – incat acum – cand am dat foc la toate podurile si am ars pana la urma si valiza (cred! sper adica s-o fi ars si p-asta!) – deci acu – na, acu nu stiu ce! Tocmai asta e – nu stiu ce, unde, cand, cum cu cine. Doar de ce-urile imi sunt relativ clare – si asta mi se pare esential!
yap – cand lucrurile “e” incurcate din toate partile, sau cel putin asa se vad de la genunchiul broastei de aici de la mine – expresiile astea ingineresti/manageriale sau pur si simplu de lemn mai salveaza din patetic. Cred!
Tot eu_insine se numea si prima tentativa de blog de acu 2 ani, blogger era insa gazda mea de atunci si nu´s de ce deocamdata mi se pare ca imi placeau mai mult optiunile de acolo. Insa tot deocamdata – nu am chef sa continui sa scriu acolo: incremenita cum sunt in proiect, macar locul virtual sa il schimb.
Acum pe puncte, ca la scoala, despre titlu si starea de fapt, care este si ma sufoca si ma seaca si lifriucgdoizqwieugftzdfiuhzqri :
- NU ar fi trebuit sa emigrez niciodata. Acu – ca am facut-o – trebuie sa ma descurc cumva pana nu va mai fi cazul. And I´m living in this shity situation for five years now, so don´t give me the “first years are hard, but will be better”!
- NU ar fi trebuit sa ma marit. NU la 21 de ani si in nici un caz din bun simt (“daca nu el, cine” – nu merge cand e vorba de “pana cand moartea ne va desparti”). Acum nu am decat sa ma descurc si cu asta si sa apreciez – si o fac! – ca am reusit sa ne ramanem foarte buni prieteni unul altuia – cei mai buni! Foarte frumos – sa ne tina!
- NU ar fi trebuit sa imi uit de mine si ale mele – alea multe si marunte, care imi faceau insa viata frumoasa. Daca as fi fost mai desteapta decat sa imi dau seama doar cat de proasta sunt – nu as fi avut parte de incongruenta asta cu mine insami si multe ar fi fost poate altfel. Asta e de fapt durerea mea cea mai mare si motivul principal pentru care accept si am ales sa ma spovedesc, benefic sper, in biti.
Nu am nici un plan pentru blogul asta – si nici nu intentionez sa fac vreunul. Sunt deja prea multe de organizat in jurul meu ca sa mai stau cu lista si aici. Voi scrie doar despre ce mi se intampla zilele astea si poate voi avea curaj sa povestesc si despre vara nauca pe care am trait-o anul asta – fara nici o pretentie de coerenta, doar cu cuvintele mele.
. Vreau acasa si in mai imi fac bagajele. Nu subestimez puterea obisnuintei si imi e frica cumva – desi stiu ca vreau sa ma intorc si stiu si de ce - nu pot sa imi dau seama ce imi va lipsi de aici si cu ce imi va fi mai greu sa ma obisnuiesc o data ajunsa iar in Bucurestiul atat de amestecat, dar de care imi e dor ca de un prieten.
)
) si anume ca in viata trebuie sa mai lasi de la tine fata de oamenii care conteaza, care sunt importanti, care ti-au fost alaturi, la care le-ai fost alaturi si cateodata si fata de oameni asaaaa, in general. Pana la urma oamenii aia sunt importanti, pen´ca – nu-i asa? – iti sunt martori in ale zilelor si oamenilor si te ajuta sa iti traiesti viata.