sa fie la voi!

sclipitorilor in spirit, dar saraci cu sufletul! Nu imi mai iesiti in cale – duceti-va in drumul vostru si lasati-ma in pace!

“Şi-atunci, te întreb mai ştii? Cea mai frumoasă zi a fost la-nceput, când
nu te puteai minţi…”

  setea din vis v-o doresc!

Asaaa,

deci ce ziceam?! A, da, ma despart dupa 10 ani oficiali in cadru insitutiei, n-am job si nici perspectivele nu sunt prea roze si – cel mai grav cred – m-am cam idiotizat in sanatoriu asta vestic.
Dar, io daca nu sunt optimista, nu exist, deci:
- foarte bine ca ne despartim. Da – mi se spune ca sunt o femeie fascinanta (si sunt, normal!) – si si dragul meu e un om tare bun – dar nu e suficient! Si mai bine asa decat sa ajungem sa ne (mai) tina adunati ratele, copilul, obisnuinta, frica si restu´rahaturilor care stau la baza unor “casnicii fericite” care uite cum ajung – nu-í asa – la nunta de argint (asta e la 25 de ani, nu?). Multumim, pe noi nu contati!
- si ce daca nu am job? o sa am si de-asta! o data! si poate o sa imi vad visul cu ochii si o sa fiu o vreme chelnerita. De fapt barmanita as vrea sa fiu – mi se pare mai uman si mai sensibil decat psihoterapeut. Si si asa vreau io sa imi deschid un bar – ar fi bine sa invat business-ul from inside cum se zice, nu?
- si cu banii nu e cazu´sa ma vaiet – deloc chiar. Doar stiu atata lume care o duce mai rau ca mine si nu au murit. A – nu o sa mai am la fel de multi bani. Asa si? Si cand ii aveam ce am facut asa spectaculos cu ei? Aaa – da – o sa ajung sa ii numar – foarte bine, ar fi fost momentul sa invat si asta o data si o data! Mai trist e ca voi ajunge sa imi numar si tigarile – asta doare mai rau! Dar nici din asta nu e cazu´sa ma vaiet prea tare – daca nu pot (inca, sper!) sa ma las de tot, macar sa le mai raresc.

Si acu ajungem la ce e cu adevarat important si grav – ca mi-am uitat de mine. De asta tre´sa ma plang si in directia asta tre´sa imi dau suturi. Ce e cu melodrama asta si unde naiba imi erau creierii cand ascultam ore in sir discutii despre front mat sau lucios la bucatariile ce stateau sa fie comandate sau focus vs. astra sau spania vs. grecia sau sau dar niciodata despre o carte sau un film sau un “mergeam azi pe strada si am auzit, vazut …”! Ha? Aaaa – socializam! Ei – sa imi fie de cap acum!

Hai ca am treaba! Pana la urma se pare ca o sa mai ajung la un interviu si am de citit la greu in germana, plus ca trebuie sa ma joc putin si in power point (pana si asta am uitat!). Desi – la cum sunau aia – cred ca ar fi mai cinstit sa ma duc chelnerita undeva! Mai vad io!

La ore mici

care nu sunt de fapt deloc mici inca, insa eu asa le simt. E liniste si ascult debutul lui cipdcip pe renegaderadio.

Am sapat netul pana acum dupa informatii despre un loc de voluntariat unde sa imi exersez germana mea dovedita prea scolareasca la interviuri si deja am in fata o lista multumitoare de locuri unde sa sun. Maine – desi vineri – o sa imi incerc norocul si oi vedea ce o sa iasa. Ma pregatesc ca o furnicuta sa trec la munca migaloasa, cu bataie lunga, nu imi dau termene – o sa stiu/simt cand va fi venit momentul de mers mai departe. Acum e vremea pictatului la boaba de orez.

Mai imi arunc o data ochii peste lista din fata mea  – nu m-am obisnuit nici pana acum sa nu imi iau notite scrise de mana, mi se pare ca ma ajuta mai mult decat copy/paste-ul intr-un notepad. Si nu stiu cum si de ce – pentru prima data dupa foarte multi ani – scrisul meu e nu doar citet, dar si ingrijit, elegant chiar as spune. Asa mi-ar placea acum sa am pe cineva caruia sa ii scriu o scrisoare ca pe vremea bunicii – pe hartie si cu stiloul – si adrisantu´sa nu se mire, sa nu ridice din umeri (ui´si la asta!) – doar sa se bucure! Ca sa nu spun ce ar insemna ca macar o data pe luna sa iau de la posta nu doar facturile si ofertele – ci si un plic ne-standard in care sa stea cateva randuri pe care cineva s-a oprit sa le scrie doar pentru mine. 

da – e liniste in jur si e liniste in mine!

Thanks, Woody

filmul de duminica asta a fost Scoop. Vad ca pe imdb parerile sunt impartite – insa mie mi-a placut, m-a tinut cu okii in ecran, m-a facut sa rad, m-a facut sa ma mai si gandesc la una, alta – si mai ales, sa nu ma mai iau asa in serios.
Nu am vazut inca Match Point – si il am pe lista sa il bifez cat mai repede – insa Woody a avut normal dreptate – face echipa buna cu Scarlett Johansson, de care mie imi placea deja din Lost in Translation.
yap!
“You are a beautiful human and a credit to your race”

Starea ratiunii

Saptamana asta am reusit sa ajung la 2 interviuri. Am reusit si sa plec intreaga de acolo – desi la primul am zis ca imi uit de mine si ii zic ceva lu´nenea ala ajuns prea repede, prea sus – si care in loc sa isi faca meseria si sa imi ofere consultanta ma-sii (pana la urma dupa de-astia ca mine isi ia comisionul) – deci in loc sa ramana cat mai profesional, el face glume de autobaza si spune ca am “ein nettes gesicht”! Sa mori tu?!

Noroc ca am apucat sa ma vaiet la zizik – colega mea de suferinta cu care rezonez in toate ale zilelor si oamenilor de cativa ani deja. Si ea trece prin aceeasi telenovela – dar in Belgia! Si a spus cu naduf “cred ca voi sfarsi comitind o crima la agentiile astea de recrutare”! Ei – io mai am pana acolo!

A doua zi a fost mai bine – dar tot cu virgula a dat in final. Asa ca – din CV in CV pana la victoria finala e cuvantul de ordine.

Am fost dupa al doilea interviu sa imi trag sufletul si sa imi adun mintile la o cafea. Bad decision! Desi eram imbracata ca floarea din gradina (na, fusesem la interviu doar) si din punctul asta de vedere nu faceam nota discordanta cu tovarasii de stabiliment – nu o sa ajung niciodata sa am nici a 10-a parte din sictirul lor. In jurul meu se comenta critic, obligatoriu: frappe-ul nu era destul de frappe, espresso era cam lung, si ce lingurite sunt astea? Huh? Bineinteles – nici presa citita (sau sa spun rasfoita cu lehamite) nu ii ajuta. Cine e bre astiaP Pe ce se bazeaza? Ha?

Si pe urma ma intorc la mine – ca nu duc io grija lor – si ma intreb de fapt ce vreau si cui sa demonstrez? De ce mai stau agatata pe aici? A, da – mi-am dat un termen  si intr-un an va fi ori ori. Asa si? Ce astept de la anul asta?

mda! pana una alta va trebui sa ma obisnuiesc singura cu mostenitoarea in cuibusorul nostru de nebunii. Ceea ce putea fi controlat din ecuatie va fi rezolvat curand. Normal ca imi e frica – dar in acelasi timp am asa un sentiment de eliberare cum de mult nu am mai avut. Una din contradictiile mele cu mine va lua sfarsit si un rol in care nu mai incapeam demult confortabil va intra la index. Definitiv!

e atat de ciudat! M-am ascuns atata vreme dupa planuri in diverse faze, dupa intalniri paguboase cu oameni care ma lasau doar cu dureri de cap si o uimire totala, dupa atatea ambalaje si fundite si aparente si ma-sa si ta-su – incat acum – cand am dat foc la toate podurile si am ars pana la urma si valiza (cred! sper adica s-o fi ars si p-asta!) – deci acu – na, acu nu stiu ce! Tocmai asta e – nu stiu ce, unde, cand, cum cu cine. Doar de ce-urile imi sunt relativ clare – si asta mi se pare esential!

Status actual

yap – cand lucrurile “e” incurcate din toate partile, sau cel putin asa se vad de la genunchiul broastei de aici de la mine – expresiile astea ingineresti/manageriale sau pur si simplu de lemn mai salveaza din patetic. Cred!

Tot eu_insine se numea si prima tentativa de blog de acu 2 ani, blogger era insa gazda mea de atunci si nu´s de ce deocamdata mi se pare ca imi placeau mai mult optiunile de acolo. Insa tot deocamdata – nu am chef sa continui sa scriu acolo: incremenita cum sunt in proiect, macar locul virtual sa il schimb.

Acum pe puncte, ca la scoala, despre titlu si starea de fapt, care este si ma sufoca si ma seaca si lifriucgdoizqwieugftzdfiuhzqri :

- NU ar fi trebuit sa emigrez niciodata. Acu – ca am facut-o – trebuie sa ma descurc cumva pana nu va mai fi cazul. And I´m living in this shity situation for five years now, so don´t give me the “first years are hard, but will be better”!

- NU ar fi trebuit sa ma marit. NU la 21 de ani si in nici un caz din bun simt (“daca nu el, cine” – nu merge cand e vorba de “pana cand moartea ne va desparti”). Acum nu am decat sa ma descurc si cu asta si sa apreciez – si o fac! – ca am reusit sa ne ramanem foarte buni prieteni unul altuia – cei mai buni! Foarte frumos – sa ne tina!

- NU ar fi trebuit sa imi uit de mine si ale mele – alea multe si marunte, care imi faceau insa viata frumoasa. Daca as fi fost mai desteapta decat sa imi dau seama doar cat de proasta sunt – nu as fi avut parte de incongruenta asta cu mine insami si multe ar fi fost poate altfel. Asta e de fapt durerea mea cea mai mare si motivul principal pentru care accept si am ales sa ma spovedesc, benefic sper, in biti.

 Nu am nici un plan pentru blogul asta – si nici nu intentionez sa fac vreunul. Sunt deja prea multe de organizat in jurul meu ca sa mai stau cu lista si aici. Voi scrie doar despre ce mi se intampla zilele astea si poate voi avea curaj sa povestesc si despre vara nauca pe care am trait-o anul asta – fara nici o pretentie de coerenta, doar cu cuvintele mele.